Saptamana a 4-a de scoala parca, ce se simte ca 4 ani de oboseala pe fata mea, dar povestea pachetelului continua, #rezist! Capitolul romanului de astazi sunt aceste minunatii de briose cu ceapa ce la prima vedere pot parea yuuuuck, dar nu va lasati pacalite, sunt mega, mega bune. Eu i le-am dat in prima zi la pachetel si a doua zi chiar la micul dejun incalzite si unse cu putin unt, dar sunt bune si simple.
Acesta este un capitol din-ala scurt in care personajele au obosit, si-ar dori o pauza….mai e mult pana la vacanta?
Ingrediente:
- 40g unt
- 1 ceapa medie tocata marunt
- 175g faina
- 1 lingurita de zahar (exclus copiilor sub 2 ani)
- 1/2 lingurita praf de copt
- 1 varf de lingurita de bicarbonat
- un varf de lingurita de sare (exclus copiilor sub 2 ani)
- 250ml kefir
- 2 oua mari
- 1 lingurita seminte de mac de presarat pe deasupra
Optional: putin marar daca va plac verdeturile, putin cheddar dat pe razatorea mica sau ceapa verde.
Mod de preparare:
- Am preincalzit cuptorul la 200°C.
- Intr-o tigaie, am pus o lingurita de ulei de masline si untul, dupa ce s-a topit acesta din urma, am adaugat ceapa pe care am lasat-o la calit vreo 10 minute pana s-a inmuiat bine si a capatat o culoare asa de maroniu deschis, am mestecat in ea constant. Cat s-a racit ceapa am continuat cu aluatul.
- Intr-un bol am pus faina, zaharul, praful de copt, bicarbonatul de sodiu, sarea (daca folositi) si mararul daca alegeti sa puneti. Am omogenizat totul frumos.
- Intr-un alt bolisor am amestecat bine kefirul cu ouale peste care am pus ceapa. Tot acum, se pune si branza cheddar si ceapa verde. Am amestecat totul frumos si am adaugat peste bolul de la punctul nr 3 cu faina si toate cele pana s-a combinat totul, nu insistam mult.
- Am turnat din amestecat in formele de briose si am presarat cu seminte de mac. Am dat la cuptor pentru vreo 20 de minute sau pana cand se umfla si devin putin aurii pe deasupra.
Spor la pachetele! Pentru reteta m-am inspirat de aici.
Le-am făcut în această dimineață. Aveam tot ce îmi trebuie în frigider plus un chefir de care vroiam să scap și nu știam cum…
Le-am adaptat pentru puiul de un an și nouă luni. Am pus doar ceapă verde, fără să o mai gătesc și niște mărar. Dar au ieșit super pufoase, moi și aerate. Foarte bun aluatul ăsta cu chefir. Am înfulecat amândoi, după ce m-a alergat toată dimineața și abia am așteptat să iau un loc și să mănânc 🤣
Data viitoare o să le fac adult frendly, cu tot ce trebuie… mă gândesc că ar merge și niște cubulețe mici de brânză
Mulțumesc mult pentru rețetă ❤️
Ce ma bucur ca incerci asa mult retete si mai ales ca va plac. Daa, e foarte fain aluatul la briosele astea, clar merge si cu ceva cubulete de cheddar ma gandesc ca se topeste frumos.
Bună ziua,
Trebuie sa iasă un pic mai moi în interior?
Mi se par un pic crude.
Nu ies uscate, uscate, sunt putin umede, dar nu as zice ca sunt crude, mai ales atunci calde daca le papati asa cu putin unt. S-au rumenit frumos pe deasupra?